Uriaşul dintre îngeri

E nedrept ce se întâmplă.....e nedrept că un om a fost omorât......nu e normal să ucizi pe cineva, chiar dacă ai sau chiar dacă nu ai un motiv. Marian Cozma era un uriaş, care îţi impunea respect, iar dacă ajungeai să-l cunoşti îţi dădeai seama că bunătatea din sufletul lui era direct proporţională cu înălţimea, 2 metri şi 11 centimetri. Viaţa acestui băiat, de numai 26 de ani, a fost curmată violent de nişte nenorociţi, de nişte persoane care nu merită nimic, care nu merită nici măcar să fie omorâte. Acele persoane nu merită nici măcar, efortul de a apăsa pe trăgaci. Nişte speculanţi, nişte hoţi, nişte nenorociţi care nu au muncit nimic în viaţa lor, care au trăit doar din furturi l-au ucis fără nici un fel de strângere de inimă pe „Păsărilă” şi au rănit alţi doi sportivi. Un român, un sârb şi un croat, care intrau în fiecare săptămână pe teren şi reprezentau o echipă maghiară, au fost victimile acestor împuţiţi, care culmea, erau din acea zonă, erau din Veszprem. L-am cunoscut pe Marian Cozma, am făcut câteva materiale la televiziune cu el la echipa naţională şi la Dinamo. Era un băiat plin de viaţă, un băiat care ştia ce vrea de la viaţă, un băiat care plângea de ciudă atunci când nu juca. Era îndrăgostit de handbal şi era un sportiv desăvârşit. Cine sunt acei nenorociţi, ce au făcut ei în viaţa asta, cu ce au fost ei mai presus de orice ca să aibă acest drept, să ia viaţa unei persoane? Sârbii s-au unit imediat ce au aflat de tragicul eveniment şi vor să-i răzbune pe cei trei sportivi, victime ale atacului din discoteca maghiară. Dacă poliţia nu-i găsea aşa de repede, nimc nu i-ar fi salvat pe aceşti nenorociţi de furia sârbilor. Din păcate noi am pierdut un campion, am pierdut o valoare şi nimeni nu a ieşit, măcar să-l plângă pe „Păsărilă”, dacă nu să-şi exprime furia şi indignarea faţă de acei mişei, care l-au înjunghiat în inimă pe sportivul român. Excepţie au făcut suporterii dinamovişti, cei pentru care Cozma a jucat atâta timp, şi cei care ştiu foarte bine ce înseamnă această tragedie. „Păsărilă, salută-l pe Cătălin, câini până la moarte şi dincolo de ea.” Vă respect băieţi. Dumnezeu să-l odihnească.

Te simţi în siguranţă?

Te simţi în siguranţă? Eu nu. Mereu am spus că Braşovul este un oraş liniştit, că este locul perfect în care să trăieşti liniştit. Uite că nu e chiar aşa. În Braşov, în 2009, în plină zi, în centrul oraşului, un nenorocit a scos un pistol şi a tras în stânga şi în dreapta după care a dispărut ca prin minune. Din păcate doi oameni au murit iar un al treilea este pe patul de spital şi se zbate între viaţă şi moarte. Braşovul a mai trecut printr-un incident de acest gen, în urmă cu ceva timp, când două farmaciste au fost împuşcate. S-au găsit vinovaţii crimei de la farmacia Tea? Nu. Credeţi că miliţienii o să-l găsească pe nenorocitul care a omorât două persoane în centrul Braşovului? Nu cred. Din păcate miliţienii nu sunt în stare să găsească un amărât de hoţ care fură din maşini. Urmăream aseară măsurile pe care le-au luat miliţienii. Ei nu aveau nici un indiciu, nici un semnalment, habar nu aveau cum arată criminalul, dar au făcut filtre. Şi cum puteau să-l identifice? Distinşii miliţieni opreau orice maşină care încerca să iasă din oraş şi îi întrebau pe şoferi: „Nu vă supăraţi, aţi împuşcat pe cineva în seara asta?”!!!! Problama cea mai mare este legată de regimul armelor şi muniţiilor, care este extrem de permisiv la noi în ţară. Şi când te gândeşti că în România, în 2009, se fură dintr-o unitate militară peste 50 de pistoale mitralieră.......

România te iubesc!

Nu a trecut foarte mult timp de când am scris despre problemele din sistemul sanitar şi un nou caz a zguduit România. Un bărbat a fost plimbat în Slatina de la un spital la altul până a murit. De ce? Pentru că, probabil, nişte medici „extrem de competenţi” au considerat că omul nu necesită atenţia lor şi că este mai importantă cafeau de dimineaţă sau somnul de frumuseţe. Sau poate că omul nu avea bani la el. Pacientului nu i s-a administrat niciun fel de tratament. De ce? Pentru că măcelarii din sistemul sanitar de la noi nu ştiau dacă omul are o asigurare. Nu cred că regizorul Cristi Puiu, ar fi vrut să-şi vadă filmul, „Moartea domnului Lăzărescu”, jucat pe scena vieţii. Să vă mai povestesc despre câinii vagabonzi care se plimbă în linişte printr-o unitate spitalicească? România te iubesc.
Vă simţiţi protejaţi, credeţi că sunteţi în siguranţă? Greşiţi amarnic. Trăim într-o societate bolnavă în care poliţiştii de la circulaţie au firme de tractări de maşini. Adică, nenea miliţianul de la circulaţie, vine şi îţi blochează o roată la maşină, după care colegul de la schimbul doi şi în acelaşi timp partenerul de afaceri, vine şi o ridică. La finalul zilei o sa-şi împartă colecta. Tot din poveştile cu miliţieni vă mai spun ceva tare de tot. Mai multe pietre preţioase au dispărut fără urmă din sediul Inspectoratului General al Poliţiei Române. Cum dracului de pietrele alea nu au fost puse într-un seif sau într-un loc mai sigur decât un sertar de unde au făcut cu ochiul unor băieţi deştepţi? Să vă mai povestesc despre miliţienii care vin să constate o spargere şi după ce îi spun păgubitului că mai mult ca sigur nu vor reuşi să-i prindă pe hoţi, încearcă să o pună de-o mocangeală, că omul avea un restaurant? România te iubesc.
Doar un popor flămând şi sărac poate fi condus aşa cum vor unii. Credeţi că e normal ca în 2009 la un supermarket din Braşov lumea să se bată, la propriu, pentru o caserolă de carne? Nu e normal dar asta se întâmplă. Sute de braşoveni s-au încăierat, pentru a apuca să cumpere cotlete de porc de la un supermarket, care afişa o ofertă promoţională. Braşovenii au stat la coadă ore întregi, şi chiar s-au bătut pentru o caserolă de carne. Vânzătorii au început să arunce caserolele înspre mulţime, deoarece nu făceau faţă mulţimii. România te iubesc.

Popor de sclavi

Suntem un popor de sclavi. Suntem un popor de analfabeţi. Suntem un popor de ignoranţi. Am citit ce a scris Paulie pe blog şi comentariile de acolo şi e foarte trist, dar adevărat...suntem un popor de sclavi care nu-şi cunoaşte drepturile. Suntem sclavii patronilor. Angajatorul îţi dă o brumă de bani şi te pune să munceşti 10-12 ore pe zi, de ajungi acasă doar noaptea, iar copiii nici nu te mai recunosc. Acelaşi patron îţi trece în cartea de muncă salariul minim pe economie, ca să nu plătească un impozit prea mare la stat. Tot el te cheamă la muncă şi sâmbăta şi uneori şi duminica. Acelaşi angajator găseşte ceva să-ţi spună că nu e foarte mulţumit de cât munceşti şi că vede că nu radiezi de bucurie când vii la muncă şi că ar trebui să-ţi revizuieşti comportamentul că altfel urmează o penalizare şi o micşorare a salariului mizer pe care ţi-l dă. Cine e de vină pentru toate astea? Angajatul pentru că acceptă, pentru că nu-şi cunoaşte drepturile şi pentru că semnează orbeşte orice hârtie îi pune în faţă patronul. Când ajunge aproape de limită, cînd mai are un pic şi explodează, românul nostru se duce şi se plânge la vecinul de la trei, la părinţi, iar unii mai îndrăzneţi merg la ziare, la radiouri şi la televiziuni. Şi cu ce să vă ajute, vecinul de la trei, sau părinţii sau presa, când voi aţi semnat ca nişte analfabeţi contractele de muncă, fără să citiţi care sunt obligaţiile angajatorului şi care sunt datoriile voastre? Unii, cică mai cu moţ, îşi dau demisiile şi pleacă să sclavagească pentru alţii. În Spania la căpşuni, în Italia la produs, în Israel la reconstruit de blocuri dărâmate de rachetele palestiniene sau pe bărci să-i slugărească pe cei care plătesc câte un bacşiş gras. Nu sunt apărătorul patronilor dar vina este a noastră, a celor care acceptăm totul, care executăm fără să crâcnim, ca nişte soldăţei de plumb a căror cheie este întoarsă la nesfârşit. Fraţilor, puneţi mâna şi citiţi înainte să semnaţi ceva! În afară de salariu mai aveţi şi alte drepturi şi nu vă bucuraţi pentru fiecare bănuţ pentru că voi îi băgaţi patronului în buzunar de cel puţin 10 ori mai mulţi bani decât vă dă el vouă.

Pupincuriştii

Pupincuriştii sunt o specie aparte în societatea noastră. Sunt băieţii ăia care mereu ies în evidenţă, sunt primii la bârfe şi mereu au limba bine înfiptă în dosul şefilor. Nu cred că există o societate comercială care să nu aibă pupincuriştii ei. Aştia sunt peste tot şi se înmulţesc mai ceva ca iepurii. Peste tot pe unde am lucrat, am dat peste astfel de oameni, dacă le poţi spune aşa. Îi recunoşti dintr-o mie. Sunt cei care sunt mereu cu zâmbetul pe buze, care se împrietenesc cu toată lumea pe la serviciu, care ascultă cu cea mai mare plăcere orice bârfă şi care toarnă tot la şefi, pentru a-şi asigura un post călduţ şi pe viitor. De obicei sunt cei mai incompetenţi oameni din firmă, sunt cei care îşi dau seama că singura cale de a progresa şi de a rămâne în locul călduţ în care s-au instalat, este să toarne în stânga şi în dreapta pe toată lumea. Cel mai tare îi enervează, persoanele care nu sunt interesate de bârfă, care vin la muncă şi îşi văd de treaba lor. Mamă, ce îi mai enervează. Când dau peste astfel de oameni, pupincuriştii, au două variante. În primul rând încearcă să se apropie de ei, să-i tragă de limbă, să scoată ceva de la ei. Şi cum de cele mai multe ori nu reuşesc, atunci îi ocolesc şi stau departe, dar cu antenele întinse pentru a afla orice pas greşit al lor. Nu i-am suportat niciodată pe aceşti pupincurişti, sunt nişte caractere infecte, nişte persoane alunecoase care iau poziţia ghiocel, de fiecare dată când un şef este prin apropiere. Pupincuriştii sunt mereu în poziţii înalte în firmă şi de obicei nu au nimic de lucru. Pupincuriştilor vă ştiu pe toţi şi îmi este scârbă de voi.

Ai grijă ce vorbeşti

Fraţilor ne întoarcem de unde am plecat. Vă aduceţi aminte de vremurile în care vecinul securist de la etajul trei statea cu borcanul pe la pereţi şi pe la uşi să audă ce mai bârfeşti tu prin casă? Vă mai aduceţi aminte de vremurile în care ascultaţi Europa Liberă, ascunşi prin baie sau prin nu ştiu ce colţ al apartamentului? Şi aţi crezut că am scăpat? Aţi crezut că cei care au ieşit în stradă în decembrie 89’ şi care au murit la Timişoara, Bucureşti, Braşov, Cluj.......au câştigat ceva? Toţi am spus că cel mai de preţ câştig a fost libertatea. Care libertate? Cel mai de seamă marinar al statului, Băse, a promulgat o lege foarte faină. Începând de astăzi, operatorii de telefonie şi de internet vor stoca toate informaţiile şi datele referitoare la telefoanele, sms-urile şi e-mailurile pe care le trimitem sau le primim. Adică, nenea Băse vrea să ne asculte fiecare mişcare, să ne controleze fiecare pas şi dacă nu eşti cuminte, vin băieţii de la doi şi-un sfert şi te leagă, că cică ai complotat împotriva intereselor statului. S-a dus dracului dreptul la intimitate, ce e aia violarea corespondenţei, ce libertate a cuvântului. Deja mă simt un fel de Pinochio, de fapt suntem o ţară de marionete, iar la sfori este acest Popeye, care ne minte mereu şi crede că poate face ce vrea el, doar pentru că are o cutie de spanac. Dar vedeţi voi, Pinochio a reuşit să meargă şi fără sfori......şi poate se termină şi spanacul......cu siguranţă se va termina. Vodafone, Orange, Romtelecom, Cosmote, Zapp şi UPC sunt pregătiţi să ne urmărească orice mişcare electronică. Legea asta tâmpită şi care ne trimite înapoi cu 20 de ani, are ca justificare lupta antiteroristă. Eu sunt convins că dacă ascultă telefoanele lui badea Gheorghe, care a ieşit cu oile pe platourile din Bucegi, o să afle că se pregăteşte un atac terrorist împotriva ţării noastre. Băi Băse, suntem atât de săraci că suntem neinteresanţi până şi pentru nişte terorişti morţi de foame din mai ştiu eu ce ţară a lumii a treia. Dar instrumentul pe care şi l-a creat distinsul domn cu chelie, fostul căpitan de vas, este unul perfect pentru a trage sforile încă patru ani. Eu sunt convins că telefonul marinarului nu intră sub incidenţa acestei legi, că de e-mail nu poate fi vorba, pentru că nu sunt convins că ştie să-l folosească. Sunt convins că de astăzi telefoanele mele vor fi şi mai ascultate şi e-mailurile răsfoite cu atenţie. Şi ce dacă, nu au decât să mă asculte şi am să mă străduiesc să le spun câte ceva frumos de fiecare dată când vorbesc la telefon, scriu un mesaj sau trimit un e-mail.

Multă sănătate

Iară sunt nemulţumit de ce se întâmplă în ţara asta. Nu aş fi scris niciodată nimic despre medici, din respect pentru meseria pe care o practică şi din respect pentru faptul că sunt cei care de cele mai multe ori salvează vieţi. Din păcate sistemul i-a învins şi pe ei, şi nu au devenit altceva decât nişte şpăgari şi nişte măcelari. Cei mai mulţi dintre ei, au depus jurământul lui Hipocrate cu degetele ţinute cruciş la spate şi acum cer bani grei doar ca să se uite la tine. Nu spun că este numai vina lor, pentru că în sistemul ticăloşit în care trăim toată lumea dă şi ia şpagă.....şi atunci ei de ce să nu o facă? Nu cred că este normal ca în fiecare lună să cotizăm la asigurările de sănătate, iar când avem nevoie de medici să trebuiască să scoatem bani grei din buzunar. Mai grav este că ajungi în spital şi ai nişte crize de rinichi îngrozitoare, de simţi pe pielea ta vorba cântecului: „când mă piş mă ţin de pom”. Vine de te consultă un rezident şi-ţi spune că ai piatră pe canal, dar că nu are ce să-ţi facă, pentru că aparatura, care este la subsolul spitalului împreună cu şobolanii şi toate vietăţile care trăiesc acolo, este veche, depăşită şi ruginită. Dar dacă te încumeţi şi îţi asumi responsabilitatea el te operează. Sau stai liniştit în clinica de cardiologie şi îţi cade tavanul în cap, că nu ştiu ce ţeavă, veche de pe vremea lui Pazvante Chiorul, a cedat şi clinica s-a inundat, iar pereţii nu au mai rezistat. Sau ajungi pe mâna lui Ciomu...Doamne îţi mulţumesc că ăsta nu mai operează. Sau condiţiile infecte din maternităţi, unde se duc mămicile sănătoase şi ies bolnave. Pentru o operaţie la o clinică de prestigiu din ţară, cea de la Târgu Mureş, nişte părinţi disperaţi sunt nevoiţi să plătească peste 100 de milioane, pentru ca fiul lor să poată duce o viaţă normală. Ştiţi ce le-au spus medicii de acolo? „Domnilor, când veniţi cu bebeluşul la operaţie, ar fi mai bine să staţi în gazdă undeva, decât să-l internaţi, pentru că băiatul trebuie să fie sănătos când intră în operaţie. Dacă ar fi vorba de copilul meu, eu aşa aş face. În spital cu siguranţă se va îmbolnăvi.”. Poftim?????? Nu există sterilizatoare, nu există perne pe paturi, cearceafurile sunt galbene şi lista nemulţumirilor continuă. Sunt toate lucruri reale, care se întâmplă în fiecare oraş din ţară. Şi atunci vă întreb, de ce trebuie eu să plătesc acea contribuţie la CAS? Eu nu mai vreau să o plătesc, pentru că nu îmi găsesc banii aceia nicăieri. Vreau să-mi fac o asigurare privată de sănătate, dar şi în aceste condiţii, statul mă obligă să plătesc în continuare acel blestemat de CAS. Doamne fereşte să ai nevoie de medici, sau să fi nevoit să stai prin spitale. E trist....Multă sănătate.

Ronaldo sau Messi?

Mijlocaşul portughez al echipei Manchester United, Cristiano Ronaldo, a câştigat tot ce se putea câştiga anul acesta. Liderul „diavolilor roşii” a fost desemnat cel mai bun jucător al lumii în anul 2008, în anchetele FIFPRO, FIFA şi în clasamentul realizat de celebrul cotidian L’Equipe. Nişte clasamente mincinioase. De ce e Ronaldo cel mai bun? Pentru că a avut în spate o echipă, care a jucat pentru el şi care a câştigat sezonul trecut campionatul şi cupa Angliei, precum şi Champions League. Sincer nu cred că a fost cel mai bun jucător şi vă pot spune cel puţin cinci fotbalişti mai buni ca el. Hai să ne uităm un pic la starul Barcelonei, argentinianul Lionel Messi. Trebuie spus din capul locului că nu sunt un fan al echipei antrenate de Pep Guardiola, ba dimpotrivă, chiar nu pot să-i sufăr pe catalani, dar îmi scot pălăria în faţa fotbalului pe care îl practică acum şi mai ales în faţa „piticului extraterestru”, care atunci când pune piciorul pe minge face ce vrea cu apărările adverse. Sincer nu am văzut niciodată ceva mai spectaculos şi eficient în acelaşi timp. Messi este o maşină de fotbal, un jucător care este în stare să-ţi câştige un campionat de unul singur, nu un singur meci. Şi atunci mă gândesc, de ce nu a fost el declarat cel mai bun fotbalist al lumii? Golgheterul Valenciei, David Villa, care a tras după el naţionala Spaniei, Campioană Europeană în 2008. Un jucător complet, care marchează atunci când ai mai mare nevoie şi fără de care Valencia s-ar zbate undeva la mijlocul clasamentului în Primera Division. Celălalt puşti teribil din atacul Spaniei, Fernando Torres, este şi el, din punctul meu de vedere peste Cristiano Ronaldo. Torres a uimit pe toată lumea în Premier League, când în primul sezon în tricoul lui Liverpool a înscris nu mai puţin de 25 de goluri. Formaţia de pe Merseyside se chinuie teribil atunci când „El Nino” nu poate juca. Eu cred că şi Xavi de la FC Barcelona şi Kaka de la AC Milan şi Casilias de la Real Madrid şi mulţi alţii sunt mai buni decât băieţelul arogant, cu o mulţime de cercei prin urechi şi cu gel în păr. Dar hai să ne uităm la Cristiano Ronaldo. Dacă lipseşte din primul 11 a lui Manchester, nimeni nu-i simte lipsa. La Campionatul European, starul Portugaliei a fost mai mult pe jos, nu a jucat nimic şi nu cred că a impresionat pe cineva. Poate doar pe fetele care se uită la fotbal.....pardon, la fotbalişti. Este arogant, i se pare că toată lumea ar trebui să fie la picioarele lui şi cu siguranţă fotbalul îl va pedepsi într-o zi. Una peste alta, aceste clasamente mincinoase i-au mai băgat lui Ronaldo câteva milioane bune în buzunar, pe care le va câştiga în urma unor contracte de publicitate. Ronaldo sau Messi? Cu siguranţă Messi. Tu ce crezi?

Simboluri naţionale

Doamne în ce ţară am ajuns să trăim. Cineva foarte drag mie, mi-a spus acum câteva zile un lucru foarte interesant şi la care m-am gândit mult. „Să aduci un copil pe lume, în zilele noastre, este un lucru extrem de egoist.”. După ce am stat şi m-am gândit mai bine am înclinat să-i dau dreptate. Ce modele îşi poate alege acel copil în ţara asta? Ce şanse are el, fiind înconjurat doar de modele fabricate, perimate şi de căcat? Generaţia asta nouă, generaţia asta care vine din urmă şi care încearcă să-şi găsească o identitate, este condamnată la eşec. Nimeni nu mai citeşte o carte, nimeni nu mai ascultă muzică, pentru că onomatopeele ălea pe care le scot pe gură analfabeţii ăia cu nume de mezeluri eu nu le consider muzică. De citit ziare nu poate fi vorba, pentru că în presa scrisă nu poţi citi decât despre „pitici şi eleve porno”, despre oierul şef sau despre ce tatuaj şi-a mai tras Mutu, iar la televiziuni e o goană continuă după audienţă şi nu poţi vedea decât filme proaste cu cafteală multă, sau nebune care se roagă să sune un telefon, sau realizatori băgaţi în tomberoane. De ce să ne mirăm de incultura crasă în care ne complacem, dacă am fost în stare ca după 20 de ani de la revoluţie să ne întoarcem la FSN. Când te gândeşti că fetele de liceu o au ca model pe Monica Columbeanu şi visează la un bătrânel simpatic şi putred de bogat pe care să-l....sugă de bani, sau pe Sexy Brăileanca, sau pe Alina Plugaru, sau pe Nikita.....e de plâns. Sunt convins că dacă te duci prin licee şi întrebi de Veronica Micle, sau despre Nadia Comăneci, sau despre Mitzura Arghezi, ca să nu vorbim despre Ana Aslan, ai să rămâi uimit de răspunsuri. Şi atunci te rogi să faci un băiat, dar nici aici lucrurile nu stau mai bine. Băieţii vor să fie toţi ca Becali, Tolea, Ogică, Salam sau mai ştiu eu ce alt ilustru necunoscut. Şi pe ei dacă îi iei la bani mărunţi şi îi întrebi de Eliade, Antonescu sau Brâncuşi, i-ai băgat în ceaţă. Cei care nu au căzut în patima manelelor, ascultă Tokio Hotel, se taie cu lama şi au colecţii de insigne. Din păcate toate non-valorile au devenit simboluri naţionale. În astfel de condiţii, să aduci un copil pe lume, este un lucru egoist.

Culmea penibilului

Sunt oripilat. Nu cred că mă voi mai uita la televizor. De ce? După ce am văzut aseară, la una dintre televiziunile securistului „Felix”, cum o „orcă” face amor…m-am convins că nu am ce să mai urmăresc la televizor. Ştiu că e criză, ştiu că realizatorii emisiunilor sunt judecaţi după rating, dar să ajungi să difuzezi aşa ceva pe post… este strigător la cer. Televiziunile din România ar face orice să mai câştige un punct de rating şi se pare că cea mai bună soluţie, în opinia lor, este reţeta lui Dan Diaconescu de la OTV. Ce m-a oripilat? După ce l-am urmărit pe Mircea Badea, la „În gura presei”, am început să butonez telecomanda. Invariabil am ajuns înapoi la televiziunea lui „Felix”, unde era în plină desfăşurare emisiunea lui Dan Capatos. Surpriză, invitata emisiunii, nimeni alta decât super, mega vedeta Nikita, care a vrut să demonstreze unei ţări întregi că şi ea are un iubit, că şi ea este iubită şi culmea….că şi ea face amor!??? Pentru ca mărturia ei să fie şi mai credibilă, „piţipoanca piţipoancelor” i-a servit lui Capatos un filmuleţ în care ea şi iubitul ei fac amor. I feel I’m gonna puke. Filmuleţul a fost destul de explicit, iar Nikita a spus că nu a fost prezentat decât începutul şi că urmează şi continuarea. Nu, te rugăm, te implorăm, nu mai vrem să te vedem niciodată. Fata atâta ştie, atâta face, cel care trebuie condamnat este marele jurnalist Dan Capatos. Dar asta nu a fost tot. În emisiune a intervenit şi celălalt protagonist al filmuleţului, iubitul şi viitorul soţ al „divei”.....săracul. Mai grav este că băiatul ăsta se crede un mare Don Juan şi nu numai. El a recitat, în direct la penibila emisiune, o strofă compusă piţipoancei de Nikita şi o odă acelei emisiuni stupide. Realizatorul nu s-a oprit aici şi a pus bomboana pe colivă când i-a dat voie afoanei să cânte. După ce mi-a ars retina cu filmuleţul porno al Nikitei, faimoasa emisiune de la Antena1 a reuşit să-mi zgârie şi timpanele. Mulţi or să se întrebe de ce m-am uitat până la final, pentru că am vrut să văd până unde pot merge cu penibilitatea aia de emisiune. Ce am văzut aseară a fost CULMEA PENIBILULUI.

Made in România

Vreau să povestesc trăirile unui antrenor de handbal din România, un prieten apropiat mie, cel puţin aşa vreau să cred. Un om care a antrenat mai bine de 20 de ani în Germania, care a trăit acolo, care a învăţat mentalitatea occidentală, un om cu un caracter extraordinar. De fapt sunt doi, sunt fraţi şi îi cheamă Herbert şi Helfried Muller. După ce au făcut istorie în Germania la Nurenberg, unde au luat o echipă din liga a doua, au promovat cu ea, au reuşit să câştige campionatul şi să joace în Liga Campionilor. Din păcate pentru ei, clubul german a trecut printr-o perioadă de criză financiară şi nu a mai putut să-şi ţină jucătoarele. În acel moment, pentru cei doi tineri antrenori, a venit ca o mănuşă, oferta de la Rulmentul Braşov, vicecampioana României. Discuţiile cu Teodor Florescu, patronul formaţiei braşovene, i-au convins pe cei doi să lase Germania şi să vină în România. Promisiunile „magnatului gunoier” au fost foarte convingătoare, iar Herbert şi Heli s-au despărţit de Nurenberg şi au venit la Rulmentul cu inima deschisă şi gata pentru a face treabă. Încă de la început, Herbert, care este şi antrenorul primei reprezentative a Austriei, a spus că este nevoie de timp pentru a construi o echipă mare la Braşov şi a cerut răbdare din partea tuturor. După primele antrenamente, Herbert şi Heli s-au lovit de realitatea românească şi atunci le-am spus „Welcome to România”. Şocul nu a fost numai pentru ei. Handbalistele de la Rulmentul, proaspăt scăpate de sub dictatura Marianei Târcă, au fost surprinse să vadă că nu mai fac antrenamente interminabile, că nu mai stă nimeni cu biciul pe ele, că s-a renunţat la cantonamentele interminabile, că nu mai sunt alergate ca nişte atleţi, că se poate sta de vorbă cu antrenorii, că Herbert şi Heli le-au acordat încredere totală şi le-au readus bucuria de a juca handbal. Acomodarea cu noua mentalitate, una absolut normală pentru nişte jucătoare care se consideră profesioniste, s-a făcut mai greu şi astfel începutul a fost greoi. „Gunoierul şef” a uitat însă foarte repede tot ce le-a promis noilor antrenori. Probabil injectat şi de marele manager Bogdan Hodoroagă, un oltean autentic, care are impresia că se pricepe la tot şi că este cel puţin buricul pământului, Florescu a uitat să mai treacă pe la clubul pe care îl păstoreşte, a uitat că trebuie să-şi plătească jucătoarele şi staful, a uitat să mai vină pe la meciuri sau să se mai intereseze de soarta echipei, „Made in România”. Managerul „Hodoronc Tronc” instaurat cu surle şi trâmbiţe la vicecampioana României, are rău de înalţime şi nu poate să stea la o asemenea altitudine şi astfel încearcă să conducă echipa de la Vâlcea. Atunci când ai nevoie de el, nu poţi să-l găseşti, fiind probabil ocupat cu fiţuica pe care o deţine la Vâlcea şi cu obţinerea biletelor pentru meciurile de Champions League ale echipei favorite, Oltchim Râmnicu Vâlcea, „Made in România”. Marele conducător, cu un vocabular extrem de limitat şi folosind un limbaj de mahala, i-a înjurat ca la uşa cortului pe antrenorii şi jucătoarele de la Braşov în meciul din prima etapă de la Baia Mare, „Made in România”. În deplasarea de la Amsterdam, domnul Hodoroagă, a fost probabil preocupat să viziteze red district, pentru că deşi a făcut parte din delegaţia echipei, el nu a fost văzut la faţă decât la meci, „Made in România”. Nu pot să le spun fraţilor Muller decât: „Welcome to România”...

Mocirla din fotbal

E greu să vorbeşti despre fotbalul românesc. De fapt......care fotbal? Dacă ai făcut cumva greşeala şi ţi-ai instalat acasă un receptor pentru Boom Tv, nu te vei mai uita niciodată la fotbalul românesc. După ce te uiţi la „El Clasico”, şi vezi cum toţi spectatorii de pe Santiago Bernabeu se ridică în picioare şi îl aplaudă pe Ronaldinho, pe vremea aceea jucătorul Barcelonei, sau după ce vezi un meci între Inter şi AC Milan, sau după ce urmăreşti orice partidă din campionatul englez nu iţi mai arde să priveşti la teatrul ieftin din liga lui Mitică. Valize, brichete, șpăgi, stenograme și DNA, cam așa arată fotbalul românesc. Fotbalul condus de Mitică și Nașu este exact ca o manea, prost şi lipsit de orice fel de noimă. Cluburile din România sunt conduse de oieri, de foşti securişti, de „lorzi” sau de vânzători de butelii, care ascultă cu mare plăcere ritmurile fredonate de Guţă, Salam, sau alt „mezel”. Dar de ce să ne mirăm de mocirla din fotbal, când tot ce ne înconjoară este la fel de noroios, gri și murdar. Am ajuns ca după aproape 20 de ani de la revoluție să ne întoarcem la FSN. Ne conduc aceiași comuniști frustrați, care au pus mâna pe putere și în decembrie 89’. În fotbal ela fel. Puterea, în acastă mocirlă, este deținută de aceeași oameni, Mircea Sandu, Mitică Dragomir și “Jean Pădureanu”. Și dacă cineva e împotriva lor, este eliminat cu ușurință de această cloacă de profitori, îmbogățiți peste noapte. Toată lumea se miră că nu reușim să facem puncte în Cupele Europene, că nu reușim să trecem de grupele Champions League. Păi nici nu avem cum, atâta timp cât există patroni care demit antrenori doar de dragul de a schimba ceva. Nu e normal ca Andone să fie dat afară de la CFR Cluj după ce a câștigat Cupa României și campionatul și a calificat echipa în grupele Champions League. Ba mai mult, Andone a fost scos prin ușa din dos chiar înainte de a debuta pe banca tehnică a clujenilor într-un meci de Liga Campionilor. Dușan Uhrin Jr. a fost demis de la Timșoara, de un patron care a avut multe legături cu justiția în urma afacerilor de la RAFO Onești, după ce a încheiat turul de campionat pe locul trei cu 29 de puncte. Iar dacă mai marii FRF nu i-ar fi furat șase puncte, atunci trupa lui Uhrin jr. ar fi fost pe primul loc, la egalitate cu Dinamo. Mai sunt niște trepăduși, niște “pupincuriști” pe care îi găsești la fiecare club. Ei, de obicei, au semnate contracte pe viață cu patronul. Exemplul cel mai clar este cel al eternului secund din Ghencea, Massimo Pedrazzini, cel care a schimbat nenumărați antrenori, șoptind la urechea oierului Becali vrute și nevrute din vestiarul Stelei. De fotbaliști nu cred că mai e cazul să vorbim. Cluburi, manele și cât mai puțin fotbal. Cam așa arată mocirla din fotbalul românesc, iar unii se miră că Laszlo Boloni, Mircea Lucescu, Ioan Andone și Cosmin Olăroiu nu mai vor să se întoarcă să antreneze pe plaiuri mioritice.